luni, 8 august 2011

Un început frumos de august în Munţii Călimani 1-6 august 2011

1 august...ne trezim dimineaţă la 04.00 ca să ne pregătim să mergem la cei mai buni prieteni ai noştri : Munţii Călimani. Ne urcăm în maşina noastră şi plecăm.Peste câteva ore,tata şi cu mama au propus să vizităm Mânăstirea Moldoviţa pentru că era în drumul nostru spre Gura Haitii (lângă Vatra Dornei). Ajunşi la mânăstire, intrăm în mare linişte.

(La Mânăstirea Moldoviţa)




(Chilii ale măicuţelor)
Înăuntru era o frumuseţe de neînchipuit deşi era în restaurare. Icoane cu sfinţii cei mai cunoscuţi ,  morminte şi pereţii erau pictaţi minunat. Lumânările le puteai aprinde afară pentru sănătatea celor vii şi pentru pomenirea celor adormiţi. Erau şi multe moaşte a multor sfinţi, cum ar fi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Nectarie şi mulţi alţii...




Când am plecat şi am ajuns la pensiune, Dana, doamna administrator ne-a primit cu drag şi bucurie, iar în următoarea zi am plecat spre Vârful Pietrosul, de 2100m.


(La plecare spre creastă)

Ne-a plouat mult timp,dar am reuşit şi  am ajuns pe Vf. Negoiu Unguresc (2058m), dar şi pe Vf. Pietrosu.

(Pe Negoiu Unguresc, împreună cu mama)
(Pe Vârful Pietrosul, împreună cu mama şi cu tata)

Am urcat destul de greu, dar cu răbdare şi cu încrederea în sine, am suportat ploile care ne-au prins.

Când ne-am întors, cam în 4-5 ore, eram foarte obosiţi şi uzi, aşa că ne-am culcat imediat după un duş fierbinte. În următoarea zi, am fost la stâna de vaci a bunicului (socrul Danei) şi nepotul dumnealui, Bogdan, de 10 ani. Până la stână, am mers cu căruţa. Acolo, era un câine mare, ciobănesc, Tarzan, un căţeluş mic, numit Goanţă şi iapa, pe nume Liza. Iar vacile, Petruţa, Roşcata, Stela, Breazda şi Cristina erau cele care dădeau laptele cel bun pentru noi. Mai erau şi doi viţei,  o femelă şi un mascul care se numesc Gălbenuţa şi Toli. Iar seara, după ce mâncau ce le dădea bunicul, se lingeau pe bot şi  se sărutau mult, mult timp.





(Tarzan)
(Goanţă)
Fluturii, aici în Călimani, sunt foarte prietenoşi, simpatici, frumoşi şi extrem de rapizi .




În următoarea zi, mama şi tata au hotărât să mergem la o cascadă din apropiere , ,,Duruitoarea”, dar ei au stat la poveşti împreună cu bunicul care ne-a destăinuit câteva din legendele locurilor de aici.


Am plecat destul de târziu şi până la urmă nu am mai mers la cascadă şi am plecat direct la pensiune.Obosiţi , ne-am culcat destul de devreme. Vineri , am mers la rezervaţia geologică ,,12 apostoli'' şi la ,,Pietrele Roşii'' Mai întâi am mers la ,,12 apostoli " şi apoi la ,,Pietrele Roşii " . 

(12 Apostoli)


(Pietrele Roşii (crede tata) )


(Un afiş interesant...hmmm...)
Sâmbătă, mergem la doamna administrator să ne luăm rămas bun că trebuia să plecăm acasă, la Iaşi . În  drum spre casă, am trecut şi pe la doamna Felicia (verişoara Danei) şi nenea Emil (tatăl Feliciei). Mama şi tata au stat de vorbă cu ei , iar eu am mers să fac poze la animale.
(Doamna Felicia)


(Nenea Emil)

Apoi am plecat spre Iaşi (din păcate!!!). Am ajuns târziu, pe la 18:30, dar suntem bucuroşi că am ajuns acasă teferi şi cu amintiri frumoase!



FAMILIA BUNEA VĂ SALUTĂ!!!